Newsletter

Istoria mărcii Mini (+ engleză)

Istoria Mini a început pe 26 august 1959. Micul automobil a fost produs de British Motor Corporation (BMC). Designer-ul său, Sir Alec Issigonis nu și-ar fi închipuit niciodată ce impact va avea micuța sa mașină în lumea automobilelor. Mini a fost proiectat ca o mașină relativ ieftină, cu patru locuri, dar suficient de mică pentru a călători în siguranță. Având inițial un motor de 850cc și 34 CP, astfel arăta Mini la începuturi, o mașină simplă și agilă.

   1960 – 1969 Evoluția
   Deși Mini și-a schimbat forma pe parcursul a 6 decenii, întotdeauna va fi legat de anii '60. În acești ani Mini a evoluat de la o mașinuță a casnicelor, la un accesoriu de modă care trebuia cumpărat, prin intermediul debutului pe scena raliurilor. John Cooper – un contructor de F1, de două ori campion mondial - a descoperit potențialul direcției precise și manevrabilitatea mașinilor Mini. În 1961 primul Mini Cooper a fost lansat, la început cu un motor de 997cc și cu un formidabil 55 CP – de aici s-a evoluat la Cooper S – mașina care va sta la baza modelului pentru curse.


  
Cooper S a ajuns la glorie în momentul în care a câștigat raliul de la Monte Carlo de patru ori la rând între 1964 – 1967 (deși mașinile Mini au fost descalificate în 1966 datorită unei probleme la stopuri). Din clipa în care Mini și-a demonstrat calitățile în fața unui public mondial, toți au început să vrea un Cooper și, într-adevăr, cine era cineva avea un Cooper în anii '60 – de la Beatles și Peter Sellers, până la Graham Hill și Enzo Ferrari. Bineînțeles, ei nu puteau avea orice fel de Cooper, ci erau modificate. Companii precum Radford și Wood & Pickett, care și-au construit numele îmbunătățind mașinile celor de la Rolls Royce și Bentley, și-au adus contribuția și la Mini – de la geamuri electrice, scaune de piele până la interioare de lemn. Astfel s-a creat un curent, care s-a păstrat până astăzi – este imposibil să găsești un Mini care nu a fost modificat în vreun fel.

 

   Wolseley Hornet and Riley Elf (1961–1969)

   Built as more luxurious versions of the Mini, both the Wolseley Hornet and the Riley Elf had longer, slightly finned rear wings and larger boots that gave the cars a more traditional three-box design. Front-end treatment, which incorporated each marque's traditional upright grille design, also contributed to a less utilitarian appearance. The cars had larger-diameter chrome hubcaps than the Austin and Morris Minis, and additional chrome accents, bumper overriders and wood-veneer dashboards. The Riley was the more expensive of the two cars. The name "Wolseley Hornet" was first used on a 1930s sports car, while the name "Elf" recalled the Riley Sprite and Imp sports cars, also of the 1930s. The full-width dashboard was a differentiator between the Elf and Hornet. This better dashboard was the idea of Christopher Milner the Sales Manager for Riley.

   Both cars went through three versions. Initially, they used the 848 cc engine, changing to a single carburettor version of the Cooper's 998 cc power unit in the Mark II in 1963. The MKIII facelift of 1966 brought wind-up windows and fresh-air fascia vents; also concealed door hinges two years before these were seen on the mainstream Mini. 30,912 Riley Elfs and 28,455 Wolseley Hornets were built.

 

   Morris Mini Traveller and Austin Mini Countryman (1961–1969)

   Two-door estate cars with double "barn"-style rear doors. Both were built on a slightly longer chassis of 84 inch (2.14 m) compared to 80.25 inch (2.04 m) for the saloon.

   The luxury models had decorative, non-structural wood inserts in the rear body which gave the car a similar appearance to the larger Morris Minor estate which had some of the look of an American-style 1950s Woodie. Approximately 108,000 Austin Mini Countrymen and 99,000 Morris Mini Travellers were built.

 

   Mini Van (1960–1982)

   A commercial panel van rated at ¼-ton load capacity. Built on the longer Traveller chassis but without side windows, it proved popular in 1960s Britain as a cheaper alternative to the car: it was classed as a commercial vehicle and as such carried no sales tax. A set of simple stamped steel slots served in place of a more costly chrome grille. The Mini Van was renamed as the Mini 95 in 1978, the number representing the gross vehicle weight of 0.95 tons. 521,494 were built. Despite this renaming, the motoring public continued to call it the Mini Van, as a result of which the class of vehicles known as minivans in other countries are referred to in Britain as MPVs.

 

   Mini Moke (1964–1989)

   A utility vehicle intended for the British Army, for whom a few twin-engined 4-wheel-drive versions were also built. Although the 4WD Moke could climb a 1:2 gradient, it lacked enough ground clearance for military use. The single-engined front-wheel-drive Moke enjoyed some popularity in civilian production. About 50,000 were made in total, from 1964 to 1968 in the UK, 1966 to 1982 in Australia and 1983 to 1989 in Portugal. The car featured in the cult 1967 TV series The Prisoner, and is popular in holiday locations such as Barbados and Macau, where Mokes were used as police cars. Mokes were also available to rent there as recently as March 2006. "Moke" is archaic British slang for a donkey.

 

   Mini Pick-up (1961–1982)

   A pick-up truck, 11 ft (3.4 m) from nose to tail, built on the longer Mini Van platform, with an open-top rear cargo area and a tailgate. The factory specified the weight of the Pickup as less than 1,500 lb (680 kg) with a full 6 imperial gallons (27 L; 7 US gal) of fuel.

   As with the Van, the Pickup did not have a costly chrome grille. Instead, a simple set of stamped metal slots allowed airflow into the engine compartment. The Pickup was spartan in basic form, although the factory brochure informed prospective buyers that "fully equipped Mini Pick-up is also available which includes a recirculatory heater." Passenger-side sun visor, seat belts, laminated windscreen, tilt tubes and cover were available at extra cost.  Like the van, the Pickup was renamed as the Mini 95 in 1978.

A total of 58,179 Mini Pickups were built.

 

   Morris Mini K (March 1969 – August 1971, Australia only)

   Built in the Australian British Motor Corporation factory at Zetland, NSW using 80% local content, the Morris Mini K was advertised as the "great leap forward". The Mini K ('K' standing for Kangaroo) had a 1098 cc engine and was the last round-nose model to be produced in Australia, originally priced at $1780 (AUD).

  
Anii '70 sunt adesea priviți ca era neagră a mașinilor Mini, s-au făcut încercări de scoatere de pe piață, începând cu retragerea lui Cooper în 1971 și lansarea variantei Metro. Lansarea la sfârșitul anilor 60 a modelului Mini Clubman a dat o aliură mai modernă mașinii și, deși design-ul este relativ radical, a adăugat puțină varietate în comparație cu linia din '70, destul de uniformă și plictisitoare.
   La începutul anilor 1980, Mini era spre sfârșit și într-o încercare disperată a noilor proprietari de a supraviețui a fost lansat un număr alarmant de ediții speciale – între 1980 și 2000 au fost produse 40 de ediții. Cel mai mare succes l-au avut edițiile aniversare.


     1995 – 2000
  
   Relansarea brandului Cooper în 1990 a adus cu sine o revigorare a interesului în mașinile Mini, mai ales în Japonia. Modelul din 1990 a avut inițial un motor de 63 CP și 1275cc, apoi în 1991 a fost lansată o versiune pe injecție a aceluiași motor. Probabil că cea mai mare schimbare pe care a a avut-o Mini a fost cea din 1997, o dată cu introducerea motorului cu injecție în două puncte cu radiatorul frontal înălțat. Acest motor a devenit standard atât pentru modelele Mini, cât și pentru cele Cooper – de asemenea, și opțiuni legate de siguranță, precum: airbag și bară de protecție în uși. Cu această modernizare a fost lansată și varianta sport cu roți de 13" din aliaj și model de jantă cu spițe mari. Varianta finală a ieșit din linia de producție pe 6 octombrie 2000.
   Lansarea în 2001 a noului Mini produs de BMW, adaugă un nou capitol sau mai degrabă o întreagă carte la istoria Mini. Noul Model Mini are 3 variante, cea standard cu motor Chrysler de 90 CP, Cooper și Cooper S. Prima impresie este una bună, design-ul este unul specific pentru mașinile Mini și, în termeni de plăcere, se conduce la fel de plăcut ca primele modele, dar pe distanțe mai mari.